marți, 12 iulie 2011

Cantec de leagan

Nepoțelului meu:

Dormi, pui de om,
Cu mine în somn,
Invață de-acum
Că nu orice drum
E drept, nepătat,
Că nu-i păcat
Să vrei să-nțelegi
A lumilor legi.                                       
Trudește mereu
Să știi, dragul meu...
In lumea aceasta,
Deschisă-i fereastra

Oricui încearcă
S-o străbată c-o barcă.                   
Nu-ți fie teamă,
O singură mamă
Ajunge să-ți dea
Vecinica Stea.
E mintea cu gândul
Ce-mpunge pământul,
E inima fântânii
Sub ghețurile iernii,
E sufletul viu
Din mări sub pustiu,
E cântecul pur
Venind din azur.
Dormi copilaș,

Cu cap drăgălaș,
Să crești maiestuos
Ca fluierul de os,
Să te-nalți din nădrag
Ca trunchiul de brad,
Să răspândești lumină
Precum ziua senină.
Dormi, puiul meu,
Să nu-ți fie greu
Cândva să crezi,
Făr' să te minunezi
Că-n mări sub pustiu
Găsești suflet viu.
(21 noiembrie 1985)
http://in-dulcele-stil-clasic.blogspot.com/

3 comentarii:

  1. lulu spunea...
    Doamne cat e de pretios puiul mamii pui!
    Offfff il privesc si lacrimile imi curg...... imi este greu deoarece am simtit pe pielea mea ce inseamna atingerea pe fata a unei manute de pui.....este cea mai mare multumire...o mangaiere a pruncului.....vei simti si tu cand iti vei lua rolul de bunic.....Inca o data: SA VA TRAIASCA!
    11 iulie 2011, 19:26
    ghita1964 spunea...
    Mulțumesc Lulu!
    11 iulie 2011, 19:27
    Anonim spunea...
    Domnu' Ghita, mi-ar fi placut aceasta postare pe "Blogu'lui Ghita Bucataru" ca e din laboratorul si alchimia familiei!Reteta si brand totodata! :) :) :)
    Oricum sunteti agatati cu degetele de RAI! Sa aiba noroc si sa fie sprijin si eterna bucurie pentru familia sa ( numai micutul va decide , la varsta alegerilor, care sunt hotariile familiei sale!) Cu stima, Brindusa
    11 iulie 2011, 23:25
    ghita1964 spunea...
    Mulțumesc Brândușa!
    12 iulie 2011, 08:12

    RăspundețiȘtergere
  2. Te-am ascultat Brândușa și am făcut transferul!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai inteles perfect mesajul, Domnu' Ghita! Aici povestea micutzului suflet viu cadreaza cu intreaga cromatica a blogului!:)
    Multumesc!
    Cu stima, Brindusa

    RăspundețiȘtergere

Arhivă blog