MUJDEI DOBROGEAN- Poveste de Radu Anton Roman

Iatã o altã reţetã, folositã (nu zic inventatã, cã nu se ştie cine a navigat mai

iute şi mai încotro, grecii şi romanii din polis-urile sau castrele dobrogene ori

lusitanii umblând hãmesiţi, încã de la sfârşit de mileniu, dupã lemn drept de

brad şi miere româneascã) de pescarii de pe malul Mãrii Negre.

Iulicã Serafim, zis, iertaţi-mã, „Muie“, ne dãruia pe toţi la Schitu-Costineşti

cu astã creaţie – ce cuprinde usturoi, sare, roşii, ardei iute, oţet, untdelemn.

Blond, uriaş, cu mânuţe cât bolovanii de râu de munte, freca mai întâi 3

cãpãţâni de usturoi – din cel mare, aşa zis bulgãresc, nu şoriceii aceia minusculi

din Oltenia – cu o lingurã de sare.

Pe timpul ãsta mã-sa, coana moaşa (în casa ei de la malul mãrii ne-am petrecut

noi verile tinereţii, în cãmãruţele ei uscate şi rãcoroase am iubit noi, cât

pentru douã vieţi, fetele sãrate de val şi încinse de briza deceniului şapte) curãţa

de coajã, cu rãbdare şi grijã – avea, de, manualitatea meseriei! – 6 roşii mari,

rãscoapte, pe care Iulicã le fãcea iarãşi pastã lângã usturoi.

Un ardei iute, copt pe plitã, era şi el pasat spre a îmbãrbãta zeama roşiaticã

la care nu mai lipseau decât lingura de oţet de vin şi o lingurã de untdelemn

fierbinte, sã prindã cheag la sosul ãsta crud şi parfumat.

Dupã ce se toca şi un pic de pãtrunjel, acest mujdei trecea unde-i era locul,

adicã pe o cãpişã de guvizi prãjiţi în mãlai, crocanţi.

Disperat era momentul când se termina vinul sec şi alb, numit Riesling de

Murfatlar (legenda spune cã vinul „de gheaţã“ a fost descoperit datoritã rãzboiului

de treizeci de ani care a întârziat culesul pe Rin pânã când strugurii erau

aproape stafidiţi) şi începea trista epopee a „corãbioarei“.